Surpriza Ministerului Educației pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a

Surpriza Ministerului Educației pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
Publicat: 09/08/2016, 18:37
Actualizat: 02/03/2017, 00:57

În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, Ministerul Educației va achiziționa peste 3.300.000 de manuale, din necesarul total de circa 3.600.000 de manuale, iar suma de achiziție negociată și agreată este de 30 milioane de lei, anunță printr-un comunicat de presă Ministerul Educației.

Celelalte aproximativ 300.000 de titluri vor fi acoperite prin recorelarea opțiunilor școlilor cu oferta disponibilă. În cursul acestei săptămâni, editurile vor primi comenzi ferme, iar contractele vor fi semnate săptămâna viitoare de fiecare inspectorat școlar județean.

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a solicitat celor doi secretari de stat care se ocupă de achiziția manualelor, Monica Anisie și Gabriel Ispas, să finalizeze procedurile de achiziție în termenele stabilite, astfel încât la începutul anului școlar 2016-2017 toți elevii de liceu să aibă pe bănci manualele.

Conform prevederilor Legii Educației, elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Când ajunge ciclonul în România! Meteorologii declară că valul de aer rece aduce lapoviță și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
O treime din buget se duce pe salariile mărite mereu ale bugetarilor
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Monica a lăsat în urmă lacrimi de durere! Mărturiile șocante ale mamei îndoliate, care și-a...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Câți ani a avut Alin Oprea probleme cu alcoolul: "L-am folosit ca sedativ pentru a...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Test de cultură generală. Care fruct digeră insecte?
×